În majoritatea zilelor de vineri, pe site-ul Ministerului Justiției din Federația Rusă este publicată o listă a instituțiilor media și persoanelor care sunt finanțate din străinătate, iar Dmitry Muratov – care a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2021, alături de Maria Ressa – consideră că totul se reduce la o ”sugrumare blândă” a jurnalismului.
Jurnaliștii independenți se plâng că o astfel de listă prezintă, de fapt și de drept, o listă a celor considerați ”agenți străini” și care sunt plasați, astfel, pe o ”listă neagră” a adversarilor regimului lui Vladimir Putin.
În luna iulie a anului 2012, Parlamentul Rusiei a adoptat legea privind ”agenții străini”, solicitând ONG-urilor ruse să se înregistreze la Ministerul Justiției din Federația Rusă drept ”organizații care îndeplinesc funcții de agenți străini” dacă primesc finanțare din străinătate și se implică în activități descrise în mod vag ca ”activități politice”, informează europarl.europa.eu.
”Întrucât, în iunie 2014, legea a fost modificată pentru a permite Ministerului Justiției să înregistreze, din proprie inițiativă, ONG-urile drept «agenți străini»; întrucât, în noiembrie 2017, domeniul de aplicare al legii a fost extins pentru a impune utilizarea etichetei de «agenți străini» împotriva oricărui organ mass-media străin care primește, direct sau indirect, finanțare din străinătate”, se mai precizează pe site-ul sursei citate.
Președintele Rusiei a transmis că nici vorbă de așa ceva, lista respectivă fiind doar modalitatea de a arăta rușilor instituțiile media și jurnaliștii care primesc bani ”din afară” pentru a-și exprima puncte de vedere subiective în legătură cu politica internă a țării.
Nu este vorba despre a pune botniță presei sau de a cenzura presa, a mai specificat Vladimir Putin.
”Această lege nu interzice nimănui să aibă propria opinie asupra unei probleme. Este vorba despre a primi ajutor financiar din străinătate în timpul activităților politice interne”, a spus liderul de la Kremlin.
Întrucât legea rusă privind „agenții străini” încalcă Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acordul internațional al Consiliului Europei, care apără, printre altele, libertatea de exprimare și libertatea mass-mediei, ”Rusia nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în calitate de membru al Consiliului Europei”, a transmis Parlamentul European.
Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei a considerat că această lege este incompatibilă cu standardele internaționale și europene în domeniul drepturilor omului, ”întrucât legea privind «agenții străini» încalcă angajamentele Rusiei de membru al OSCE și de semnatară a Declarației universale a drepturilor omului”.
”UE se așteaptă ca Federația Rusă, membru permanent al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, să respecte pe deplin angajamentele internaționale asumate”
Rezoluția Parlamentului European din 19 decembrie 2019
Jurnalistul Dmitry Muratov – el însuși etichetat drept ”agent străin”, de autoritățile de la Moscova, după ce a primit Premiul Nobel pentru Pace (mai multe detalii AICI) – a precizat, pentru CNN, că o astfel de mutare a lui Vladimir Putin trebuie analizată în întreg contextul politic din Rusia, acolo unde opoziția duce o luptă permanentă cu ”asediul” declanșat de autorități.
Practic, transmite jurnalistul, aceasta este încă o etapă într-un scenariu în care jurnalismul independent este, încetul cu încetul, eliminat, iar opoziția transformată într-o iluzie.
”În timp ce în anii 1990 și la începutul anilor 2000, jurnaliștii au fost uciși de asasini angajați, așa cum sa întâmplat cu jurnalista noastră Anna Politkovskaya, de exemplu, acum este o politică de sugrumare blândă care se desfășoară cu ajutorul legii agenților străini”, a declarat Muratov.
În calitate de redactor-șef al revistei Novaya Gazeta, Dmitry Muratov a pierdut șase colegi din ziar în lupta pe care au dus-o, permanent, pentru aflarea adevărului. Unul dintre acești jurnaliști a fost Anna Politkovskaya, împușcată în pragul apartamentului ei din Moscova în urmă cu 15 ani.
Citește și: